Tastaturi cu caractere românești la toate laptopurile sau gata cu autocolantele
De foarte mult timp am pregătit și aranjat procesele interne astfel încât să vă putem oferi o tastatură cu caractere românești în orice laptop fără să fie nevoie să le lipim cu autocolante. Așteptarea lungă a meritat. De acum încolo, puteți fi sigur că veți primi fiecare laptop cumpărat la noi cu o tastatură completă cu caractere românești, fără autocolante.
Cum am reușit acest lucru
Deoarece laptopurile refurbished provin din diferite țări ale UE, ele au, de asemenea, diferite variante de limbă pe tastatură. Întrebarea este cum face față fiecare furnizor la această situație și cât suportă clientul. Să aruncăm o privire la cele mai des întâlnite modalități în care furnizorii de laptopuri tratează problema tastaturii laptopurilor refurbished:
1. Nici o soluție – Așa cum au primit laptopul, îl revând fără să se ocupe de problema cu limba tastaturii. La fiecare comandă, clientul joacă la loterie, ce fel de tastatură va primi. Va primi una în limba engleză cu care nu are nici o problemă sau primește una cu caractere spaniole și va avea probleme să scrie pe ea? Din fericire, nu există mulți furnizori astăzi cărora să nu le pese de această problemă – deoarece clienții au încetat pur și simplu să mai cumpere de la ei.
2. Furnizarea autocolantelor – Și această abordare nu mai este întâlnită des, dar este foarte simplă pentru furnizori. Aceștia adaugă pur și simplu o foaie cu autocolante la fiecare laptop, astfel încât clientul să le poată lipi pe tastatură dacă dorește. Acesta folosește o pensetă pentru a verifica unde să lipească autocolantele ca, în cele din urmă, să descopere că are câteva dintre ele strâmbe, iar altele nu țin, deoarece nu a degresat tastatura în prealabil. Din punctul de vedere al clientului, și această soluție este rareori acceptabilă.
3. Completarea cu caractere românești – Furnizorul lipește autocolante cu caractere românești la caracterele care sunt actual pe tastatură. Tastatura poate fi adaptată la limba română, dar depinde în continuare de limba originală. Dacă limba originală este engleza la care se lipesc caracterele noastre, aceasta este o soluție destul de tolerabilă, dar dacă clientul are o tastatură cu caractere originale suedeze și sunt lipite cele românești la ele, va fi foarte confuz de orientat.
4. Liperea de autocolante peste caracterele originale – O soluție obișnuită pe care am folosit-o și noi anul trecut. Autocolantul acoperă întotdeauna întreaga tastă, deci ascunde caracterele originale în limba străină și rămân vizibile doar cele românești. În acest caz, designul autocolantelor este foarte important. Există autocolante cu caractere universale, dar este posibil să nu se potrivească bine pe toate tipurile de taste. De aceea, am creat propriul nostru design grafic pentru tastaturile laptop-urilor Dell cu mult timp în urmă și am creat autocolantele pe măsură. Problema apare la tastaturile retro iluminate, unde tastele lipite nu sunt iluminate. Prin urmare, este o soluție acceptabilă dacă este făcută bine, dar nu ideală.
5. Supraimprimare – Unii furnizori achiziționează imprimante speciale pentru supraimprimarea întregii tastaturi pentru a schimba caracterele tastaturii. Totul depinde de tehnologia utilizată, culori și designul grafic. Dacă totul iasă bine și este bine realizat, rezultatul poate fi frumos – întreaga tastatură va arăta uniformă, pe taste se vor vedea doar caracterele dorite, negru va fi la fel de negru peste tot, alb la fel de alb peste tot într-un font uniform. Singura problemă este că tastatura retro iluminată inițial va pierde lumina de fundal cu această supraimprimare sau lumina de fundal va fi foarte estompată. Depinde de modul în care furnizorul se nimerește cu grafica pe caracterele originale, ceea ce este posibil în unele cazuri, în altele însă nu. Prin urmare, este o soluție adecvată, dar numai pentru variantele de tastatură fără iluminare.
6. Îndepărtarea suprafeței originale și imprimarea alteia noi – În sfârșit am ajuns la punctul la care am lucrat și noi atât de mult timp. Îndepărtăm complet suprafața tastaturilor iluminate, astfel încât rămân doar tastele goale, fără caractere. Pe acestea aplicăm și întărim cu un aparat o grafică nouă. Astfel realizăm o tastatură unică, solidă, numai cu caractere românești, care sunt iluminate corespunzător atunci când lumina de fundal este aprinsă. Este cea mai costisitoare, mai îndelungată și mai solicitantă soluție tehnologică, dar în același timp singura care va oferi clienților tastaturi retro iluminate cu caractere complet românești fără compromisuri. Și, după cum bine știți, cel mai mult ne pasă de voi, clienții noștri.
Garanția tastaturii cu caractere românești gratis, garanție de iluminare de fundal la un cost suplimentar
În prezent, vă oferim gratuit garanția că toate laptopurile de la noi vor avea tastaturi românești fără autocolante. Uneori tastaturile vor fi iluminate pe fundal, alteori nu vor avea iluminare, dar întotdeauna complet românești. Cu toate acestea, dacă doriți să vă asigurați că veți primi un laptop cu o tastatură cu caractere românești și iluminată, puteți selecta acum în configuratorul nostru varianta Garanția tastaturii cu caractere românești cu iluminare de fundal. În schimbul unui preț simbolic, vă puteți asigura că veți primi o tastatură cu caractere românești complet iluminată.